Literatura distopică este un gen care s-a afirmat în secolul al XX-lea și care se situează în zona știinfico-fantastică. Principalul scop al unor astfel de romane scrise de autori celebri (Aldous Huxley, George Orwell, H.G.Wells etc.) este crearea unei societăți distopice, anormale, disfuncționale sau chiar sumbre. În astfel de societăți, regulile impuse contravin regulilor naturii umane, ducând la dezumanizare și pierderea identității. Descoperă următoarele recenzii de romane și decide care va fi următoarea carte distopică pe care o vei citi.
1. „Minunata lume nouă”, de Aldous Huxley
„Minunata lume nouă” surprinde o societate dominată de tehnologie, în care valorile morale și etice sunt distorsionate. Toate emoțiile legate de moarte și naștere sunt eliminate prin intervenții de condiționare socială, astfel încât individul să fie privat de experiențele profund umane. Henry Ford este cel care conduce această societate.
Cu toate că există numeroase categorii sociale – Alfa, Beta, Gama, Delta și Epsilon -, toți sunt mulțumiți cu statutul pe care îl au. Contrar acestei armonii, se remarcă natura dependentă a oamenilor pentru consum și plăceri. O astfel de carte poate avea un impact puternic și tulburător, mai ales în prezentul dominat de digitalizare și tehnologizare. Cititorii sunt invitați să pătrundă în universul distopic creat de Aldous Huxley și să descopere complexitatea relațiilor umane, ambiguitatea valorilor morale și impactul devastator al tehnologiei asupra identității umane.
2. „Povestea slujitoarei”, de Margaret Atwood
Acțiunea din „Povestea slujitoarei” are loc în anii ’80 și debutează cu uciderea președintelui american, urmând ca la puterea Statelor Unite să se instaureze regimul teocratic care poartă denumirea de Galaad. Acest regim presupune că zeitatea are rol de conducător. Populația este, totodată, afectată și de infertilitate, din cauza degradării mediului.
Cele care au fost cel mai mult afectate de această schimbare au fost femeile. Neavând dreptul de a munci, acestea au fost împărțite în diverse categorii – Soții, Marhe, Slujitoare, Mătuși și Econoneveste. Odată cu aceste reguli, femeile își pierd identitatea. Bărbații puteau fi Comandanți, Îngeri sau Agenți. Evenimentele se desfășoară în jurul slujitoarei Offred, care trăiește într-o lume opresivă, luptându-se continuu cu propria dorință de libertate.
3. „1984”, de George Orwell
Romanul „1984” prezintă viața lui Winston Smith, care se află sub opresiunea guvernului totalitar al Oceaniei. Cartea are la bază stalinismul, dar și câteva elemente de nazism. Ca în orice distopie, libertatea de exprimare a sinelui este eradicată, iar gândurile și emoțiile sunt minuțios monitorizate. În distopia lui Orwell, peste tot există afișe imense pe străzi care le amintește oamenilor că Big Brother „stă cu ochii pe ei”.
Oamenii își ghidează viețile după trei principii care contravin naturii umane: „Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranța este putere”. Tu cum ai putea trăi într-o astfel de lume? Citește cartea și află care este deznodământul romanului.
4. „Portocala mecanică”, de Anthony Burgess
„Portocala mecanică” îl prezintă pe Alex, un delincvent pasionat de violență și muzică clasică. Acesta se află la conducerea unei benzi care tronează pe străzile din Anglia, provocând teroare, hărțuiri și atacuri. În cele din urmă, Alex a ajuns la închisoare, loc în care, paradoxal, se consolează citind Biblia, însă nu pentru învățăminte, ci pentru secvențele violente. Mai departe, este supus unor medicamente care au rolul de a-i stârni repulsie față de actele de violență. Descoperă cartea și află ce se întâmplă în continuare cu Alex.
5. „Eseu despre orbire”, de José Saramago
„Eseu despre orbire” nu este o carte ușor de procesat, din cauza descrierilor abundente în detalii despre degradări fizice și psihice deopotrivă. José Saramago descrie o lume guvernată de întuneric, oameni fără identitate proprie și, deci, fără nume. Un singur personaj se remarcă, și anume soția medicului care nu se îmbolnăvește în plină epidemie de „orbire” ca ceilalți.
Pentru această lucrare, José Saramago a câștigat premiul Nobel în anul 1998. Romanul său devine o metaforă puternică pentru condiția umană, explorând teme diverse, cum ar fi fragilitatea societății, degradarea umană, durerea și neputința.
Literatura distopică este ca un instrument puternic de reflecție asupra societății contemporane, oferind cititorilor o oportunitate de a analiza teme profunde, cum ar fi opresiunea, controlul tehnologic, pierderea identității și moralitatea în fața avansului tehnologic.
