Anotimpul perfect pentru seri confortabile petrecute pe canapea, descoperind care sunt noile apariții cinematografice este, indubitabil, toamna. Serile devin tot mai scurte și răcoroase, natura trece prin schimbări evidente, iar culorile calde ale frunzelor amintesc de trecerea ireversibilă a timpului. Toamna ne invită pe toți să fim mai melancolici, contemplativi și să ne retragem în intimitatea propriului cămin. Citește mai departe și descoperă câteva apariții cinematografice pe care trebuie să le vizionezi în acest anotimp.

If Only (Taxiul destinului), 2004

If Only (Taxiul destinului), 2004, cu actrița Jennifer Love Hewitt în rolul principal, alături de Paul Nicholls, este un film romantic care se axează pe tema iubirii și a destinului. Totul începe cu o simplă ceartă între îndrăgostiți. În momentul în care Ian Wyndham realizează că Samantha a dispărut din viața sa pentru totdeauna în urma unui accident de mașină, atunci când se aflau în taxi, personalul masculin face tot ce-i stă în puteri să o readucă înapoi. Filmul este presărat cu momente care te vor face să zâmbești și să-ți aduci aminte să apreciezi persoana iubită.

Only You (Cum ți-e scris), 1994

Încă din primele minute de vizionat te vei îndrăgosti de jocul actoricesc al Marisei Tomei, în rolul lui Faith Corvatch, care vrea să-l găsească pe cel sortit. În adolescență, i se ghicise că bărbatul cu numele Damon Bradley este cel alături de care își va petrece viața. Cu trecerea timpului, a renunțat la căutarea sa oarbă de a-și găsi presupusa jumătate cu acest nume, avântându-se într-o idilă cu un medic.

Pe când cei doi urmau să se căsătorească, Faith a primit un telefon din partea unui Damon Bradley, fost coleg cu logodnicul său, care voia să-i felicite pentru nuntă. Când i-a auzit numele, protagonista a hotărât imediat că trebuie să-l întâlnească  pe Damon. Cum bărbatul urma să plece în Veneția, Faith nu a mai stat pe gânduri și a plecat împreună cu prietena ei, Kate, în Italia. Oare îl va întâlni pe Damon Bradley? Și dacă da, renunță la nunta cu logodnicul său?

Pride and Prejudice (Mândrie și prejudecată), 2005

Toamna conturează excelent o atmosferă romantică, iar povestea de iubire dintre Elizabeth Bennet  (Keira Knightley) și Mr. Darcy (Matthew Macfadyen) este exact ce trebuie. Mândrie și prejudecată, ecranizarea romanului clasic de Jane Austen, prezintă o poveste care a captat numeroase generații. Cu o coloană sonoră superbă și imagini care surprind frumusețea incontestabilă a peisajului britanic, experiența vizuală întrece orice așteptări.

You’ve Got Mail (Mesaj pentru tine), 1998

You’ve Got Mail este o comedie romantică, pe care o vei adora încă de la primele secvențe. Joe Fox (Tom Hanks) și Kathleen Kelly (Meg Ryan) încep o idilă în lumea virtuală a internetului, fără să știe unul de celălalt în viața reală. Lucrurile se precipită când lanțul de librării moderne condus de Joe Fox închide toate micile librării din New York, printre acestea numărându-se și cea a lui Kathleen, unde se vindeau cărți de copii.

Deși s-ar părea că cei doi nu au multe lucruri în comun, de fapt, împărtășesc o conexiune profundă. Cum vor afla cine se află în spatele ecranelor? Oare dragostea lor din lumea virtuală va reuși să supraviețuiască și în realitate?

The Curious Case of Benjamin Button (Strania poveste a lui Benjamin Button), 2008

The Curious Case of Benjamin Button prezintă o idee care depășește limita naturală a percepției umane. Are în centru povestea unui copil se naște bătrân și care întinerește pe măsură ce timpul ce scurge. Cu alte cuvinte, sfidează legile naturii și trăiește invers față de cum este perceput a fi firesc. Capodopera cinematografică este inspirată după nuvela lui F. Scott Fitzgerald. Omul bătrân s-a născut la finalul Primului Război Mondial și a murit copil în apropierea secolului 21.

Cel care a primit numele de Benjamin, interpretat de Brad Pitt, este un bătrân care, pe măsură ce timpul se scurge, își recapătă tot mai mult forțele și vitalitatea, trăindu-și viața complet invers. Firul evenimentelor găzduiește și o poveste de dragoste cu Daisy, interpretată de Cate Blanchett, care depășește sferele normalului. Cei doi se întâlnesc când Benjamin era bătrân, iar Daisy o simplă copilă. Un film presărat cu numeroase conflicte sufletești, clipe pline de suspans și momente emoționante. Ce se va întâmpla cu Benjamin și cu iubirea dintre cei doi?

Descoperă capodoperele cinematografice amintite anterior și trăiește alături de personajele favorite momente pline de emoție, suspans și contemplare. Evadează din cotidian și bucură-te pe deplin de magia poveștilor în serile răcoroase ale anotimpului tomnatic.