Cât de plăcută este ziua la birou când se anunță un eveniment festiv! Într-o astfel de zi, fie că este ziua de naștere a unui coleg sau o zi onomastică, printre urări și cadouri, se strecoară bucuria de a gusta ceva dulce care să marcheze evenimentul.
În aceste zile, în care monotonia de la serviciu dispare, platourile desert sunt o alegere inspirată. Fără drumuri prin oraș și cu o prezentare care arată impecabil, deserturile deja aranjate și ambalate corespunzător sunt tot ce ai nevoie pentru a transforma o zi obișnuită într-un moment plăcut în interiorul echipei.
Platourile cu prăjituri, momentul dulce de la birou
Zilele onomastice nu trebuie să însemne agitație. Nu trebuie să te trezești cu noaptea-n cap pentru a coace ceva, nici să pierzi timpul căutând prin vitrinele cofetăriilor. Când comanzi un platou cu prăjituri, primești totul deja pregătit: selecție variată de deserturi, gust echilibrat și aspect care îți face poftă doar privind.
Mai mult decât atât, faptul că aceste platouri sunt gândite pentru un număr clar de persoane te ajută să estimezi corect cantitatea de care ai nevoie, fără risipă, fără lipsuri. Fiecare coleg primește o prăjitură pe gustul său și ia parte la sărbătoare.
În plus, ambalajul reutilizabil și protejat garantează că totul ajunge în stare perfectă, chiar dacă biroul este la etajul 6 sau într-o zonă mai aglomerată din oraș. Este un detaliu care contează, mai ales în mediul corporate, unde imaginea și calitatea serviciilor sunt esențiale.
Dulciuri potrivite pentru evenimente festive la birou
Pentru o zi onomastică reușită la birou, selecția deserturilor contează. Vrei să mulțumești gusturi variate, să eviți prăjiturile prea grele, dar să oferi ceva care iese din banal. Iată trei platouri Delicatera ideale pentru astfel de ocazii:
Platou Desert Art Deco – combinație între dulce și crocant
Acest platou este perfect pentru o atmosferă elegantă, dar relaxată. Platoul conține 35 de prăjituri rafinate, de la choux-uri cu fistic și caramel, până la mini cheesecake și mousse de busuioc. Macarons-urile cu mango adaugă un strop exotic, iar minitartele cu ciocolată și alune aduc echilibru între dulce și crocant. Acest platou este ca un mini-candy bar, ambalat frumos și perfect pentru zilele în care vrei să lași o impresie memorabilă.
Platou Desert Chic – gusturi delicioase și variate
La fel de colorat, dar cu un aer mai jucăuș, acest platou combină: choux cu cafea, fursecuri cu lămâie și macarons cu cireșe negre. Desert Chic are și o serie de minitarte (cu zmeură, caramel, vanilie și ciocolată), fiind acel platou care se potrivește într-un birou creativ sau într-o echipă tânără. Gusturile sunt diverse, aspectul deserturilor este unul vesel, iar ingredientele sunt proaspete. Toate acestea îl transformă într-un adevărat răsfăț pentru toate poftele.
Platou Desert Deliciu – alegerea perfectă pentru birou
Dacă știi că echipa ta preferă deserturile simple, dar gustoase, mergi pe varianta Deliciu. Platoul include cookies de trei tipuri: cu lămâie, cu stafide, migdale și ciocolată, și versiunea cu patru ciocolate. Nu e neapărat sofisticat, dar e reconfortant și este genul de platou care se golește rapid. E preferat în birouri unde se lucrează mult, se râde des, iar dulciurile se pot consuma ușor, între două emailuri.
Toate cele trei platouri sunt recomandate pentru cinci persoane. Poți comanda mai multe, în funcție de dimensiunea echipei, sau le poți combina pentru varietate. Și partea cea mai bună? Se livrează ambalate corespunzător, fără bătăi de cap pentru tine.
Dulciuri pe care poți miza în diverse situații
Dulciurile Delicatera sunt pregătite pentru a oferi o experiență completă: vizuală, gustativă și chiar și socială. În mediul profesional, aceste platouri își găsesc locul în multe contexte dincolo de onomastici. Ele pot fi comandate pentru un brunch intern, în zilele de vineri sau înaintea vacanțelor, sunt o alegere inspirată pentru pauzele dulci din timpul trainingurilor sau workshopurilor și merg excelent la întâlnirile cu parteneri externi, unde ai nevoie de ceva elegant, dar ușor de servit.
Le poți comanda însă și pentru acasă sau pentru o cină de weekend în familie, în loc să mai stai cu orele în bucătărie. Sunt utile și la evenimente mici: o seară de jocuri sau de filme, o aniversare restrânsă, chiar și un brunch de duminică în curte. Adică, oricând vrei ceva bun, dar fără să te complici.
Faptul că sunt porționate, ambalate elegant și livrate rapid în București și Ilfov înseamnă că aceste dulciuri sunt practice. Nu mai depinzi de cofetării aglomerate sau de deserturile din supermarket, ci primești acasă sau la birou ceva care arată ca un candy bar, dar care pare făcut în casă.
